Home » D:News » După medici falşi, în spitale apar fizicieni falşi

După medici falşi, în spitale apar fizicieni falşi

După medici falşi, în spitale apar fizicieni falşi
Publicat: 14.02.2019
Opt falşi fizicieni lucrează în spitalele din România, a afirmat vicepreşedintele pe Moldova al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, Marin Bodale. Acesta susţine că instituţiile abilitate au fost sesizate.

Vicepreşedintele pe Moldova al Colegiului Fizicienilor Medicali din România, Marin Bodale, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că există opt fizicieni medicali falşi care lucrează în spitale, majoritatea fiind în Bucureşti, la spitale publice sau private.

„Au fost care au practicat şi în Iaşi la Institutul Regional de Oncologie şi s-au mutat anul trecut, dacă nu greşesc, la Spitalul Judeţean Bacău. Au fost angajaţi la Spitalul Judeţean Arad, la Spitalul Municipal Blaj, la spitalul orăţenesc Roşiorii de Vede. Sunt în mai multe spitale, nu numai într-un loc”, a afirmat Marin Bodale.

Potrivit acestuia, falşilor fizicieni le-a fost atrasă atenţia, chiar din anii 2016 şi 2017, să nu practice profesia de fizician medical fără o recunoştere sau să se adreseze intituţiilor abilitate pentru a obţine codul de parafă.

„Nu au obţinut niciunul dintre ei codul de parafă, iar o parte am sesizat conducerile spitalelor care i-au angajat, iar cei de la spital au creat posturi unicat dedicate pentru anumite persoane, de exemplu, fizician medical cu specialitatea de bioinginerie, care nu există. Bioinginerie care este o cu totul altă facultate, pregăteşte bioingineri, iar fizica medicală are alte specialităţi ca radioterapie, imagistică medicală, radiodiagnostică, laser medical, optică medicală, analiză medicală, dar nu în bioinginerie. Şi au creat un astfel de post să poată veni o persoană pe bioinginerie. Noi am sesizat lucrurile astea în Consiliul Judeţean Bacău, Spitalul Judeţean Bacău, Direcţia de Sănătate Publică Bacău, Ministerul Sănătăţii. Cei de la DSP, Ministerul Sănătăţii şi Consiliul Judeţean nu ne-au trimis niciun răspuns, iar Spitalul Judeţean Bacău a spus că angajează pe cine vrea”, a afirmat vicepreşedintele pe Moldova al Colegiului Fizicienilor Medicali din România.

Printre aceştia se află, potrivit unui comunicat de presă transmis de Marin Bodale, vicepreşedinte Colegiul Fizicienilor Medicali din România, şi Mihail Teodor Dumitrache, angajat în Comisia de Oncologie a Ministerului Sănătăţii şi în cadrul Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” Bucureşti. Bodale îl acuză pe Dumitrache că în 2015 a obţinut titlul de doctor în fizică, tiltlu care nu-i conferă dreptul de a practica fizica medicală clinică.

Vicepreşedinte Colegiul Fizicienilor Medicali din România, Marin Bodale, îi mai nominalizează şi pe Ileana Bratcoveanu – angajată din 2012 pe un post de fizician medical la Spitalul Municipal „Caritas” Rosiori de Vede din judeţul Teleorman, Silvana Ojică – angajată pe postul de fizician medical între iulie 2014-noiembrie 2016 la Institutul Regional de Oncologie Iaşi, apoi din decembrie 2016 şi până în prezent la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, Violeta Naghiu – angajată pe un post de fizician medical din 31 ianuarie 2018 şi până în prezent la Spitalul Clinic Judetean de Urgenţă Arad, pe Lucian Ovidiu Pop – care a încheiat fin 2015 contract de prestări servicii de fizică medicală cu Spitalul Municipal Blaj din judeţul Alba, pe Ştefan Florian Corneliu – angajat pe un post de fizician medical din 16 iulie 2018 şi până în prezent la Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan” Bucureşti, precum şi pe cetăţenii turci cu studii în Turcia Berkan Geler şi Evren Üzümlü, ambii angajaţi ca fizicieni medicali la NeoLife Medical Center Bucureşti. 

Acuzaţii negate

La scurt timp, reprezentanţii Spitalului Judeţean Arad au negatcă în cadrul unităţii medicale ar lucra un fizician fals, precizând că acesta a promovat un concurs şi este licenţiat.

„Referitor la informaţiile apărute (…) despre doamna Violeta Naghiu, angajată în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad pe postul de fizician medical debutant, precizăm următoarele: Doamna Naghiu este angajată în instituţia noastră din ianuarie 2018 urmare a promovării unui concurs organizat în conformitate cu prevederile HG nr. 286/2011. Angajata noastră este licenţiată în Bioinginerie Medicală, profilul Medicină, specializarea Bioinstrumentaţie şi Tehnici Medicale, din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ”Gr. T. Popa” Iaşi”, a informat Spitalul Judeţean Arad.

Reprezentanţii unităţii medicale au mai precizat că “Bioingineria Medicală este o specializare a unei Facultăţi de Medicină” şi că în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Arad nu există Laborator de Radioterapie.

Şi Centrul Medical NeoLife anunţă că a verificat situaţia celor doi angajaţi străini despre care Colegiul Fizicienilor Medicali din România a spus că se află printre cei opt falşi fizicieni din spitalele şi susţine că aceştia au toate acreditările şi diplomele care le oferă dreptul de a lucra.

“În legătură cu domnul Berkan Geler, a colaborat cu centrul Medical Neolife între 2013-2017. A fost recrutat în echipă la cel mai mare centru medical din Turcia. Noi l-am adus în momentul în care în centrul nostru a fost adus cel mai performant aparat de terapie. (…) Domnul Berkan a venit să instruiască echipa de fizicieni medicali din România care nu aveau experienţă pe acest tip. (…) Da, avea toate avizele, toate echivalările, toate acreditările de la Comisiile Naţionale. (…) Sigur că are studii în domeniu”, a explicat Raluca Tache, coordonator PR şi Comunicare al Centrului Medical NeoLife.

Despre cetăţenaul turc Evren Üzümlü, reprezentantul clinicii private a spus că este angajat al Centrului medical NeoLife din Iaşi şi că deţine toate acreditările. “În acelaşi context a instruit echipa de fizicieni din Iaşi. (…) Sigur că a fost acreditat, se fac nişte echivalări. Le-a făcut. (…) Sigur că are şi studii în domeniu”, a explicat Raluca Tache.

Totodată, Raluca Tache spune despre Colegiului Fizicienilor Medicali din România că nu are nicio putere de a aviza fizicienii. “Colegiul Fizicienilor este defapt un ONG, cu sediul într-un apartament, care nu are nicio putere de a da avize fizicienilor care practică în centrele medicale. Denumirea asta de colegiu duce în eroare pe mulţi care intră în contact cu informaţiile date de ei”, a explicat reprezentantul Centrului Medical NeoLife.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că a verificat situaţia persoanelor prezentate de Colegiul Fizicienilor Medicali din România şi nu a identificat nereguli în ceea ce priveşte pregătirea şi activitatea acestora, precizând că nu a primit nicio sesizare din partea acestui colegiu cu privire la nereguli.

De altfel, şi directorul Institutului Regional de Oncologie Iaşi, dr. Gabriel Dimofte, a declarat, pentru MEDIAFAX, că fizicianul medical care a lucrat la Institutul Regional de Oncologie Iasi şi-a fi desfăşurat activitatea în conformitate cu prevederile legale, cu aprobare de la CNCAN.

Şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba a anunţat că a demarat verificări, după ce vicepreşedintele Colegiului Fizicienilor, Marin Bodale, a declarat că opt fizicieni lucrează în spitale din România, unul dintre ei la Spitalul din Blaj.

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Ambiții mari! Agenția spațială chineză vrea să fie prima care aduce mostre de pe Marte
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Câți dintre români au de gând să viziteze un târg de Crăciun din țară?
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Telescopul Webb a găsit o populație neobișnuit de mare de asteroizi între Jupiter și Marte
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Ce a dezvăluit o investigație metalurgică despre Discul ceresc de la Nebra?
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Un nou studiu dezvăluie cum au jucat cometele un rol „major” în apariția vieții pe Pământ
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați